sâmbătă, 13 iulie 2013

Cheesecake cu zmeura

  La petrecerea de la gradinita lui Gabri, parintii au fost rugati sa participe cu 'ceva bun'- prajituri, fructe, fiecare dupa posibilitati si abilitati.
 M-am gandit ceva inainte de a ma decide ce dulce sa fac pentru petrecere, dar intr-un final am ales Cheesecake-ul cu zmeura.

Nu mai facusem varianta aceasta, insa aveam experienta Cheesecake-ului cu visine si cirese facut pentru ziua mea asa ca trebuia sa-mi iasa.
 De ce cheesecake cu fructe pentru copii? Deoarece contine doua tipuri de branza (cu ocazia asta mai mananca si fii-miu branza, ca-n rest ....cica asteapta sa creasca), fructe, zahar nu foarte mult, blat din biscuiti si unt, doar gelatina ar fi mai putin sanatoasa (cum ar zice unii).

 Si-am purces la treaba cumparand ingredientele:
Pentru blat:
- 250g biscuiti
- 150g unt moale

Pentru crema:
- 250g mascarpone
- 500g quark
- 250ml frisca
- 8-10 linguri zahar pudra
- 25g gelatina (aproximativ 2 plicutele si jumatate de gelatina)
- 500g zmeura (proaspata sau congelata)

 In plus: un cerc de tort cu diametrul de 26cm (daca vreti un cheesecake mai inalt, folositi un cerc de tort cu diametrul mai mic, sau mariti catitatile)

Pentru blat: am maruntit bine biscuitii(daca aveti masina de tocat sau blender ati scapat rapid), si i-am amestecat foarte bine cu untul moale. Am asezat cercul de tort pe un platou, am pus amestecul de biscuiti si unt, am presat si am nivelat bine. Am dat la frigider, timp in care m-am apucat de facut crema de branza.

Pentru crema: mai intai am pasat zmeura si am amestecat-o cu 5 linguri zahar(daca zmeura este acrisoara , mai puteti adauga zahar), apoi am pus cateva minute pe foc amestecul si am lasat sa se racoreasca.



Am preparat gelatina conform instructiunilor, si am adaugat-o in crema de  branza. Am impartit crema de branza in doua parti egale.

Am scos blatul de la frigider, am pus jumatate din crema de branza si am  dat la rece, pentru jumatate de ora, pana s-a intarit crema.

 In cealalta jumatate de crema de branza am adaugat zmeura si am mixat bine.

 Cand crema de branza s-a intarit, am scos cheesecake-ul de la frigider , am pus si cealalta jumatate de crema si zmeura si am dat iar la frigider pana a doua zi. Se poate lasa la figider si doar cateva ore, deoarece crema se intareste destul de repede.

Sfat: daca nu aveti quark puteti folosi o alta branza cremoasa- ricotta, phildelphia sau chiar branza dulce in amestec cu putina smantana si mixata sa iasa cremoasa.

Am scos cercul de tort cu grija, am ornat cu flori naturale si l-am dus la petrecere, unde a fost apreciat si devorat, atat de cei mari cat si de cei mici.


Si o felie virtuala pentru voi:
Pofta maxima!

vineri, 12 iulie 2013

Party la gradinita

 Vinerea trecuta, am fost la petrecerea de la gradinita

De ce petrecere? Ca a venit vacanta de vara, desigur, si a mai trecut un an 'scolar'. Pentru Gabri n-a fost un an, ci vreo 4 luni, insa 4 luni frumoase, in care a cunoscut persoane noi, a socializat si a invatat putina germana.
 Dar sa va zic despre petrecere, care a avut loc in curtea gradinitei. Au participat copiii de la doua gradinite, si pentru ca ei nu sunt foarte multi in grupa 9-10 copii ( Gabri n-a mers la o gradinita propriu-zisa ci la 'tagesmutter', ce se adreseaza mai mult copiilor mai mici), n-a fost nici aglomeratie mare.



 A fost o petrecere de tip 'picnic'- pot spune. Fiecare parinte a adus ceva de mancare, ceva dulce sau fructe.



  Eu am facut un Cheesecake cu zmeura, ce a fost apreciat si devorat. (uite ca ma si laud acum...dar pana si Gabri a zis ca a fost 'fantastic').



Piticii s-au jucat foarte mult si s-au simtit tare bine.


Gabri a inceput cu stangu' petrecerea pentru ca un puseu de febra l-a molesit si l-a cam tinut la mami in brate. Insa dupa ce mami i-a dat o pastiluta, totul a  fost OK, Gabri si-a revenit si s-a putut distra si juca in voie.




Copiii au primit si cadouri din partea Doamnelor Educatoare: o jucarie si o mapa cu poze din timpul anului, plus ceea ce au mesterit cei mici. O foarte frumoasa amintire, cu multe poze de care habar n-aveam si de care acum ne bucuram.


 Au fost doua ore in care cei mici s-au jucat in voie, au profitat de vremea frumoasa, de dulciuri desigur ...
Gabri nici ca ar mai fi plecat acasa, ar mai fi stat sa se joace ca deh, febra trecuse, dulciuri erau, copii de asemenea....



 Ca de obicei, am plecat printre ultimii iar Gabri mi-a tot repetat ca s-a simtit minunat si ca a fost o petrecere foarte frumoasa.

miercuri, 19 iunie 2013

Cheesecake cu visine si cirese

  Anul acesta, de ziua mea, mi-am dorit ceva special - un cheesecake; pentru mine a fost si o provocare deoarece nu mai facusem asa ceva. Am cautat, am 'rasfoit' blog-urile culinare, si intr-un final m-am decis sa fac un cheesecake cu fructe de sezon, inspirata fiind de cheesecake-ul Laurei Adamache. Insa eu am mai schimbat pe ici pe colo 'prin punctele esentiale' si a iesit un delicios Cheesecake cu visine si cirese.
 Si nu-i greu deloc sa faci un cheesecake cu fructe, chiar se face mai rapid decat un tort. Plus ca nu mai stai sa coci blatul, ceea ce este un mare avantaj pe canicula.

Ingrediente
Pentru blat: - 150g piscoturi
                  - 150g biscuti
                  - 160g unt moale

Pentru crema: - 250g  mascarpone
                      - 400g quark
                      - 250g frisca
                      - 6 linguri zahar pudra
                      - 500g visine + cirese
                      - 2plicuri zahar vanilat
                      - 15g gelatina praf

Pentru ornat:  - ciocolata rasa
                      - fructe
Pentru blat:
Am maruntit biscutii si piscoturile si le-am amestecat foarte bine, cu untul moale.

 Am asezat cercul de tort pe un platou, am pus amestecul de piscoturi, biscuti si unt si am presat bine. Am dat la frigider, timp in care am facut crema de branza si fructe.

Sfat: pentru blat se pot folosi doar piscoturi sau doar biscuiti, in functie de ce aveti prin camara. Daca biscutii nu sunt foarte dulci, se pot adauga 2-3 linguri zahar pudra.

Pentru crema:
Am scos samburii iar fructele le-am pus la scurs intr-o strecuratoare.


Am amestecat bine, mascarpone cu quark-ul, zaharul pudra si zaharul vanilat.


 Am preparat gelatina conform instructiunilor. Am adaugat in crema de branza, gelatina si frisca batuta si am mixat foarte bine. Gata si crema.


Sfat: in loc de quark puteti folosi o alta branza cremoasa- ricotta, phildelphia sau chiar branza dulce in amestec cu putina smantana si mixata sa iasa cremoasa.

Am scos blatul de la frigider, am pus jumatate din crema peste blat, apoi fuctele scurse de zeama- multe fructe pentru ca noua ne plac dulciurile cu multe fructe.


 Am adaugat si restul de crema, am nivelat si am dat la rece pentru cateva ore.
Am scos cu grija cercul de tort, am ornat cheesecake-ul cu fructe si ciocolata rasa si l-am mancat cu mare pofta.


 Nu inainte de a mi se canta 'La multi ani!' de catre dragii mei baieti.

O felie virtuala pentru toti cei dragi!
Pofta maxima!

sâmbătă, 15 iunie 2013

Cadou pentru mami

 Iata ca a mai trecut un an, a venit iar jumatatea lui iunie si ziua mea de nastere....
De dimineata piticul mi-a urat 'La multi ani, mami!', semn ca n-a uitat ca azi e ziua lu' mami. Asta dupa ce toata saptamana m-a intrebat cand va fi ziua mea.
Si stia ca pentru mami e suficient un 'La multi ani!', alaturi de un pupic si o floare. Florile mi le-a luat de aseara, le-a ales singur, special pentru mami, ca doar e baiat mare.

 Mai tarziu s-a pus pe mesterit cadoul.... Mami a fost cea care a cumparat inima din polistiren, dar Gabri a facut totul, de unul singur. Tot el a descoperit si ca inima se desface, asa ca am hotarat s-o folosesc ca si cutiuta pentru bijuterii. Cea mai de pret cutie!
 Mai intai m-a intrebat cum se scrie cuvantul MAMI si s-a apucat de scris... Cunoaste literele dar n-am facut deloc exercitii de scriere, mi s-a parut prea devreme. Se pare ca nu gandim la fel .... :)

 MA....

...M...

 ...I...


 MAMI

am reusit!

Apoi a pictat jumate din inima asa cum i-a placut lui, insa a tinut sa-mi precizeze ca 'tlebuie cu losu, ca asa sunt toate inimile, losii'.
uite mai am putin aici....si aici....

Pe cealalta jumatate a venit tot el cu ideea sa puna amprenta mainii. Pana am inteles eu ce vrea, era deja pictat pe manuta. Am ramas impresionata de imaginatia lui.




Am lasat la uscat si la final m-am ales cu cel mai pretios cadou de pana acum. Ca sunt convinsa ca vor mai urma si altele...
incantat de ce-a iesit

frumoasa opera de arta, nu? :)

Multumesc dragul meu baietel, mi-ai facut ziua minunata!
Am incheiat ziua cu un Cheesecake cu visine si cirese, primul meu cheesecake. Daruiesc si prietenilor o felie din acest delicios cheesecake!

'mami, mami, eu sting cinci-ul, tu stingi tlei-ul! '
dorinta indeplinita!